I keep wondering why, when all is said and done, we`re the ones responsable for what others provoque with their silence and immaturity...
Era odata ca`n povesti,
Era in Timisoara...
In toamna anului 2005 am cunoscut, online, o fata din Timisoara. Initial nu i`am dat prea multa importanta, fiind doar o adversara, slaba, la trivia, dar a reusit, prin cine stie ce mijloace inca neelucidate, sa`mi capteze atentia. In scurt timp eram deja indragostit de ea, desi n`o vazusem niciodata "live". Din clipa aia aveam un singur scop in viata. S`o fac parte din viata mea. Am reusit, aparent, dupa o luna si ceva. "Vorbeam" prin mijloacele virtuale ce le`aveam la`ndemana, ore in sir, in fiecare noapte. Numarul ei nu`l aveam, pentru ca nu avea mobil si nu vroia ca parintii ei sa vada ca o suna un baiat cu numar de bucuresti... Dar am reusit sa facem fata acestor inconveniente. Nu stiu daca ea vedea un viitor alaturi de mine, data fiind distanta dintre noi si lipsa mijloacelor ce ne`ar putea folosii pentru a fi, cu adevarat impreuna, insa niciodata nu mi`a dat de inteles ca nu ar avea, macar, o doza de optimism in ceea ce priveste viitorul nostu, ca cuplu. Ma rog... Mai putin de Craciun, cand a avut loc prima noastra "despartire", in urma afirmatilor ei, ce dadeau de`nteles ca a luat totul in gluma. M`am simitit ingrozitor, in momentul ala. Eu chiar o iubeam. O visam si nu stiam cum sa fac sa fiu langa ea si ea ma luase in gluma... Ne`am "despartit" pentru, vreo doua saptamani. Un gest impulsiv din partea mea, dar nu puteam sa omit faptul ca ea nu credea nimic din ceea ce`i spuneam. Dar ne`am impacat, dupa ce, pe langa insistentele mele, au intervenit si cativa amici "virtuali" comuni, ce`au facut lobby in privinta sentimentelor mele. In Ianuarie 2006 am reusit sa ne vedem pentru prima oara. Am fost 2 zile in Timisoara. Excluzand noaptea geroasa petrecuta pe strazile Timisoarei, au fost 2 zile foarte frumoase. A urmat apoi inca o "despartire" virtuala, in Martie 2006. Imi petrecusem noaptea, creand un clip, special pentru ea, ca Martisor. Normal, in cursul zilei am dormit, trezindu`ma, abia, seara tarziu. Ea a luat acest lucru ca pe`o dovada a neseriozitatii mele, in ceea ce`o priveste, combinata fiind cu o discutie avuta online, ce ea a interpretat`o gresit, pronind de la o premisa gresita. Aceasta a fost si cea mai lunga. Nu a mai existat nici o cale de`mpacare, indiferent de actiunile mele, pana`n Iunie 2006, cand am reusit sa obtin resursele necesare pentru a ma muta in Timisoara. Am contactat`o cand am ajuns acolo cu un amic, cu intentia de a`mi cumpara un apartament in zona ei, si`am cautat impacarea. Impacarea a venit la doua zile dupa ce eu am achitat apartamentul, desi, dadea indicii ca ar vrea sa ne`mpacam, inca de la prima revedere. A urmat o perioada de "adaptare" la standardele ei "banatene", eu fiind un "mitic" ce se comporta ca atare. Dar am reusit, intr`un final sa ma conformez tuturor cerintelor. I`am cumparat si catelusul mult dorit, in Iulie. Imi tot spunea ca vrea un catelus micut. Eu avand in Bucuresti doi Yorkshire Terrier, am zis sa iau unul si pentru ea, in Timisoara, sau un Bichon Maltese. Nu aveau. Au spus ca au Westie. Cunoscand si rasa respectiva, am cerut sa`mi aduca unul. Era asa timida, cand au sosit cei doi Westie, masculi, ce`i aveau... Au adus doi, ca sa`si aleaga, ea insa, parca se temea sa`i atinga... Se uita la ei de la distanta, de parca apropierea de ei i`ar fi ranit... Pana la urma m`am apucat eu sa`i mangai ca s`o incurajez sa se apropie. A facut`o si l`a ales pe cel mai cuminte. Sincer sa fiu, i`as fi luat pe amandoi, dar, cardul mi`a refuzat tranzactia, atingand limit pe ziua respectiva si neavand suficienti bani "cash" pentru amandiu. Prima cearta, a avut loc de Craciun, in 2006. Ea dorea sarbatorirea Craciunului, ca la carte... Eu fiind ateu si considerand orice sarbatoare religioasa ca fiind o pierdere de timp. Am facut, insa, un compromis(din partea mea) si`am petrecut o noapte intreaga decorandu`mi apartamentul cu tot felul de luminite, globuri si ghirlande, ca s`o surprind a doua zi, ei zicandu`i ca eu NU serbez Craciunul, mai ales in urma decesului tatalui meu, considerand ca "Cineva lipseste...". Bucuria ce se putea citii pe fata ei cand a vazut rezultatul final, era si este de nedescris. Era fascinata de fiecare decoratie in parte... Iar eu eram in culmea fericirii ca am reusit sa`i aduc aceasta bucurie persoanei iubite(eram deja "mort" dupa ea). Insa, nimic nu poate fi perfect. Eu nu gasisem un brad frumos, luand decizia de a sarbatorii Craciunul, tarziu. Si, decat sa iau cel mai nasol brad, posibil, am ales sa nu iau deloc. Asta, se pare, a deranjat`o. Ne`am certat, ea insinuand ca nu`mi pasa de dorintele ei. Ca, degeaba am facut restul, daca n`am facut TOT. Asta, combinata cu faptul ca in urma unor probleme medicale, n`am iesit din casa sa`i cumpar un cadou, alegand sa`i daruiesc un telefon ce`l aveam inca`n cutie, eu nefolosindu`l, a dus la prima despartire, considerand ca eu nu o iubesc, din moment ce nu am pus suflet in cadoul respectiv. Dupa cateva zile de "milogeala" ne`am impacat. Tin sa precizez ca au mai existat certuri, pana`n momentul ala. De exemplu, faptul ca eu i`am dat fostei, care inca locuia in Bucuresti cu mama mea, bani sa`si cumpere telefon, a fost un motiv de cearta. Sa zicem ca avea dreptate, desi, eu eram si sunt genul care nu poate sa refuze o fata, cand imi cere ajutorul, daca`l pot acorda... La scurt timp dupa Craciun am gasit un comentariu de`al ei, pe un site de socializare, adresat unui individ... Ala`i urase sa`i aduca mosul, tot ce`si doreste, ea replicand ca "Nu incapi in sacul mosului, deci nu`mi poate aduce tot ce`mi doresc.". Ca orice om NORMAL, m`a deranjat enorm. Ne`am certat la telefon, ea scuzandu`se, insistand ca era in spirit de gluma si ca e doar "un comentariu virtual", ne`ntelegand ca eu puneam destula importanta pe ceea ce se`ntampla virtual, drumul nostru impreuna luand nastere virtual... A doua zi, la prima ora, m`am prezentat la geamul ei cu un trandafir rosu, simtindu`ma naspa ca discutia noastra s`a incheiat asa... Mai mereu ii faceam cadouri... Fie ele flori sau maimutoi de plus... De`a lungul relatiei noastre, orice model nou de maimutoi care`l vedeam intr`un magazin, il cumparam, desi, intr`un final incepusem sa am probleme financiare. Nu cred ca era un model de maimutoi in Timisoara care sa nu`l aiba. Mi`a reprosat lucrul asta, ulterior, zicand ca nu de maimutoi avea ea nevoie... Dar, altceva, cand ii ofeream, refuza sa`i cumpar. Dupa despartirea "finala", mi`a reprosat si ca nu i`am cumparat nici o bjuterie, eu imediat conformandu`ma, desi eram despartiti si cumparandu`i un inel de aur. Dar, pe moment nu mi`am adus aminte ca a avut ocazia, o data, sa primeasca de la mine un inel de 40+ mil, dar a zis ca NU vrea sa dau atatia bani pentru ea... La vremea respectiva faceam ce zicea ea, neconsiderand ca "Chiar daca ea refuza, eu tot ii cumpar"... CHIAR i`as fi luat inelul respectiv, daca ea`mi zicea ca`i place. Poate, si eu eram, inca, imatur, la vremea respectiva...
To be continued...
