miercuri, 10 iulie 2013
Love...
Someone told me "I used to love you, but I then started thinking you didn`t love me back, so I got past it". That`s a load of bullshit. "Love is always bestowed as a gift - freely, willingly and without expectation. We don't love to be loved; we love to love.". Love asks for nothing in return. There`s no such thing as "I love you BECAUSE...". There`s only "I love you!". Just like there`s no such thing as "I love you BUT...". Love is PURE. Love is without reason. Love is when you don`t need the loved one to do anything to make you happy, but to be happy because he/she is happy. Love is when you don`t feel the need to change the person to suit your needs, but when you see them as the perfect person for you. As they say... "True love is knowing a person's faults, and loving them even more for them.". Whenever you need to change the person you "love", you don`t actually love them. You "love" what you COULD make`em, not what they ARE. And that`s not love. Loving what one could be after YOU CHANGE THEM, is loving someone else, loving an idea, an illusion. Also, to love is not expecting to recieve and getting mad when you don`t, but GIVING without expecting ANYTHING in return. To love is to ACCEPT even the bad traits of one`s character. To love is to FORGIVE even the biggest mistakes. They say "Absence diminishes mediocre passions and increases great ones, as the wind extinguishes candles and fans fires.". Are we to understand that if one`s love for you, fades away with time, it wasn`t as true as we thought? In my opinion, yes. For they also say "True love never dies for it is lust that fades away. Love bonds for a lifetime but lust just pushes away". Which makes it clearer. We only fall in love ONCE in a lifetime. Love ain`t rare, as some, wrongly believe. Love is UNIQUE! "True love endures, if it does not, then it was never true.". TRUE love will never die, no matter what the person you love does, or for how long you`ve been apart. I`ve heard a lot of people say that one should move on, when they break up with the person they love. But then again "Only a person who has not felt true love can move on in life saying 'There are lots of other fish in the sea.'". And that`s a fact! Once you get to feel true love, you simply can`t get past it, no matter what happens. Atleast some people have the decency of admiting "I thought I was in love with him, but now that I met X I know what love actually is". Most have the audacity of saying "I loved you with all my heart. But now I love him...". There`s NO SUCH THING. That`s what distinguishes love from other feelings. Its UNIQUENESS. You can`t erase the love you have for someone, just to love someone else. Either you love, or you don`t. There`s no SECOND love. There`s only LOVE. Whenever you can get past it, it wasn`t love to begin with. Love wouldn`t be the SUPREME feeling, if it would just go away like any other feeling.
joi, 11 aprilie 2013
A fost odata...
I keep wondering why, when all is said and done, we`re the ones responsable for what others provoque with their silence and immaturity...
Era odata ca`n povesti,
Era in Timisoara...
In toamna anului 2005 am cunoscut, online, o fata din Timisoara. Initial nu i`am dat prea multa importanta, fiind doar o adversara, slaba, la trivia, dar a reusit, prin cine stie ce mijloace inca neelucidate, sa`mi capteze atentia. In scurt timp eram deja indragostit de ea, desi n`o vazusem niciodata "live". Din clipa aia aveam un singur scop in viata. S`o fac parte din viata mea. Am reusit, aparent, dupa o luna si ceva. "Vorbeam" prin mijloacele virtuale ce le`aveam la`ndemana, ore in sir, in fiecare noapte. Numarul ei nu`l aveam, pentru ca nu avea mobil si nu vroia ca parintii ei sa vada ca o suna un baiat cu numar de bucuresti... Dar am reusit sa facem fata acestor inconveniente. Nu stiu daca ea vedea un viitor alaturi de mine, data fiind distanta dintre noi si lipsa mijloacelor ce ne`ar putea folosii pentru a fi, cu adevarat impreuna, insa niciodata nu mi`a dat de inteles ca nu ar avea, macar, o doza de optimism in ceea ce priveste viitorul nostu, ca cuplu. Ma rog... Mai putin de Craciun, cand a avut loc prima noastra "despartire", in urma afirmatilor ei, ce dadeau de`nteles ca a luat totul in gluma. M`am simitit ingrozitor, in momentul ala. Eu chiar o iubeam. O visam si nu stiam cum sa fac sa fiu langa ea si ea ma luase in gluma... Ne`am "despartit" pentru, vreo doua saptamani. Un gest impulsiv din partea mea, dar nu puteam sa omit faptul ca ea nu credea nimic din ceea ce`i spuneam. Dar ne`am impacat, dupa ce, pe langa insistentele mele, au intervenit si cativa amici "virtuali" comuni, ce`au facut lobby in privinta sentimentelor mele. In Ianuarie 2006 am reusit sa ne vedem pentru prima oara. Am fost 2 zile in Timisoara. Excluzand noaptea geroasa petrecuta pe strazile Timisoarei, au fost 2 zile foarte frumoase. A urmat apoi inca o "despartire" virtuala, in Martie 2006. Imi petrecusem noaptea, creand un clip, special pentru ea, ca Martisor. Normal, in cursul zilei am dormit, trezindu`ma, abia, seara tarziu. Ea a luat acest lucru ca pe`o dovada a neseriozitatii mele, in ceea ce`o priveste, combinata fiind cu o discutie avuta online, ce ea a interpretat`o gresit, pronind de la o premisa gresita. Aceasta a fost si cea mai lunga. Nu a mai existat nici o cale de`mpacare, indiferent de actiunile mele, pana`n Iunie 2006, cand am reusit sa obtin resursele necesare pentru a ma muta in Timisoara. Am contactat`o cand am ajuns acolo cu un amic, cu intentia de a`mi cumpara un apartament in zona ei, si`am cautat impacarea. Impacarea a venit la doua zile dupa ce eu am achitat apartamentul, desi, dadea indicii ca ar vrea sa ne`mpacam, inca de la prima revedere. A urmat o perioada de "adaptare" la standardele ei "banatene", eu fiind un "mitic" ce se comporta ca atare. Dar am reusit, intr`un final sa ma conformez tuturor cerintelor. I`am cumparat si catelusul mult dorit, in Iulie. Imi tot spunea ca vrea un catelus micut. Eu avand in Bucuresti doi Yorkshire Terrier, am zis sa iau unul si pentru ea, in Timisoara, sau un Bichon Maltese. Nu aveau. Au spus ca au Westie. Cunoscand si rasa respectiva, am cerut sa`mi aduca unul. Era asa timida, cand au sosit cei doi Westie, masculi, ce`i aveau... Au adus doi, ca sa`si aleaga, ea insa, parca se temea sa`i atinga... Se uita la ei de la distanta, de parca apropierea de ei i`ar fi ranit... Pana la urma m`am apucat eu sa`i mangai ca s`o incurajez sa se apropie. A facut`o si l`a ales pe cel mai cuminte. Sincer sa fiu, i`as fi luat pe amandoi, dar, cardul mi`a refuzat tranzactia, atingand limit pe ziua respectiva si neavand suficienti bani "cash" pentru amandiu. Prima cearta, a avut loc de Craciun, in 2006. Ea dorea sarbatorirea Craciunului, ca la carte... Eu fiind ateu si considerand orice sarbatoare religioasa ca fiind o pierdere de timp. Am facut, insa, un compromis(din partea mea) si`am petrecut o noapte intreaga decorandu`mi apartamentul cu tot felul de luminite, globuri si ghirlande, ca s`o surprind a doua zi, ei zicandu`i ca eu NU serbez Craciunul, mai ales in urma decesului tatalui meu, considerand ca "Cineva lipseste...". Bucuria ce se putea citii pe fata ei cand a vazut rezultatul final, era si este de nedescris. Era fascinata de fiecare decoratie in parte... Iar eu eram in culmea fericirii ca am reusit sa`i aduc aceasta bucurie persoanei iubite(eram deja "mort" dupa ea). Insa, nimic nu poate fi perfect. Eu nu gasisem un brad frumos, luand decizia de a sarbatorii Craciunul, tarziu. Si, decat sa iau cel mai nasol brad, posibil, am ales sa nu iau deloc. Asta, se pare, a deranjat`o. Ne`am certat, ea insinuand ca nu`mi pasa de dorintele ei. Ca, degeaba am facut restul, daca n`am facut TOT. Asta, combinata cu faptul ca in urma unor probleme medicale, n`am iesit din casa sa`i cumpar un cadou, alegand sa`i daruiesc un telefon ce`l aveam inca`n cutie, eu nefolosindu`l, a dus la prima despartire, considerand ca eu nu o iubesc, din moment ce nu am pus suflet in cadoul respectiv. Dupa cateva zile de "milogeala" ne`am impacat. Tin sa precizez ca au mai existat certuri, pana`n momentul ala. De exemplu, faptul ca eu i`am dat fostei, care inca locuia in Bucuresti cu mama mea, bani sa`si cumpere telefon, a fost un motiv de cearta. Sa zicem ca avea dreptate, desi, eu eram si sunt genul care nu poate sa refuze o fata, cand imi cere ajutorul, daca`l pot acorda... La scurt timp dupa Craciun am gasit un comentariu de`al ei, pe un site de socializare, adresat unui individ... Ala`i urase sa`i aduca mosul, tot ce`si doreste, ea replicand ca "Nu incapi in sacul mosului, deci nu`mi poate aduce tot ce`mi doresc.". Ca orice om NORMAL, m`a deranjat enorm. Ne`am certat la telefon, ea scuzandu`se, insistand ca era in spirit de gluma si ca e doar "un comentariu virtual", ne`ntelegand ca eu puneam destula importanta pe ceea ce se`ntampla virtual, drumul nostru impreuna luand nastere virtual... A doua zi, la prima ora, m`am prezentat la geamul ei cu un trandafir rosu, simtindu`ma naspa ca discutia noastra s`a incheiat asa... Mai mereu ii faceam cadouri... Fie ele flori sau maimutoi de plus... De`a lungul relatiei noastre, orice model nou de maimutoi care`l vedeam intr`un magazin, il cumparam, desi, intr`un final incepusem sa am probleme financiare. Nu cred ca era un model de maimutoi in Timisoara care sa nu`l aiba. Mi`a reprosat lucrul asta, ulterior, zicand ca nu de maimutoi avea ea nevoie... Dar, altceva, cand ii ofeream, refuza sa`i cumpar. Dupa despartirea "finala", mi`a reprosat si ca nu i`am cumparat nici o bjuterie, eu imediat conformandu`ma, desi eram despartiti si cumparandu`i un inel de aur. Dar, pe moment nu mi`am adus aminte ca a avut ocazia, o data, sa primeasca de la mine un inel de 40+ mil, dar a zis ca NU vrea sa dau atatia bani pentru ea... La vremea respectiva faceam ce zicea ea, neconsiderand ca "Chiar daca ea refuza, eu tot ii cumpar"... CHIAR i`as fi luat inelul respectiv, daca ea`mi zicea ca`i place. Poate, si eu eram, inca, imatur, la vremea respectiva...
To be continued...
Era odata ca`n povesti,
Era in Timisoara...
In toamna anului 2005 am cunoscut, online, o fata din Timisoara. Initial nu i`am dat prea multa importanta, fiind doar o adversara, slaba, la trivia, dar a reusit, prin cine stie ce mijloace inca neelucidate, sa`mi capteze atentia. In scurt timp eram deja indragostit de ea, desi n`o vazusem niciodata "live". Din clipa aia aveam un singur scop in viata. S`o fac parte din viata mea. Am reusit, aparent, dupa o luna si ceva. "Vorbeam" prin mijloacele virtuale ce le`aveam la`ndemana, ore in sir, in fiecare noapte. Numarul ei nu`l aveam, pentru ca nu avea mobil si nu vroia ca parintii ei sa vada ca o suna un baiat cu numar de bucuresti... Dar am reusit sa facem fata acestor inconveniente. Nu stiu daca ea vedea un viitor alaturi de mine, data fiind distanta dintre noi si lipsa mijloacelor ce ne`ar putea folosii pentru a fi, cu adevarat impreuna, insa niciodata nu mi`a dat de inteles ca nu ar avea, macar, o doza de optimism in ceea ce priveste viitorul nostu, ca cuplu. Ma rog... Mai putin de Craciun, cand a avut loc prima noastra "despartire", in urma afirmatilor ei, ce dadeau de`nteles ca a luat totul in gluma. M`am simitit ingrozitor, in momentul ala. Eu chiar o iubeam. O visam si nu stiam cum sa fac sa fiu langa ea si ea ma luase in gluma... Ne`am "despartit" pentru, vreo doua saptamani. Un gest impulsiv din partea mea, dar nu puteam sa omit faptul ca ea nu credea nimic din ceea ce`i spuneam. Dar ne`am impacat, dupa ce, pe langa insistentele mele, au intervenit si cativa amici "virtuali" comuni, ce`au facut lobby in privinta sentimentelor mele. In Ianuarie 2006 am reusit sa ne vedem pentru prima oara. Am fost 2 zile in Timisoara. Excluzand noaptea geroasa petrecuta pe strazile Timisoarei, au fost 2 zile foarte frumoase. A urmat apoi inca o "despartire" virtuala, in Martie 2006. Imi petrecusem noaptea, creand un clip, special pentru ea, ca Martisor. Normal, in cursul zilei am dormit, trezindu`ma, abia, seara tarziu. Ea a luat acest lucru ca pe`o dovada a neseriozitatii mele, in ceea ce`o priveste, combinata fiind cu o discutie avuta online, ce ea a interpretat`o gresit, pronind de la o premisa gresita. Aceasta a fost si cea mai lunga. Nu a mai existat nici o cale de`mpacare, indiferent de actiunile mele, pana`n Iunie 2006, cand am reusit sa obtin resursele necesare pentru a ma muta in Timisoara. Am contactat`o cand am ajuns acolo cu un amic, cu intentia de a`mi cumpara un apartament in zona ei, si`am cautat impacarea. Impacarea a venit la doua zile dupa ce eu am achitat apartamentul, desi, dadea indicii ca ar vrea sa ne`mpacam, inca de la prima revedere. A urmat o perioada de "adaptare" la standardele ei "banatene", eu fiind un "mitic" ce se comporta ca atare. Dar am reusit, intr`un final sa ma conformez tuturor cerintelor. I`am cumparat si catelusul mult dorit, in Iulie. Imi tot spunea ca vrea un catelus micut. Eu avand in Bucuresti doi Yorkshire Terrier, am zis sa iau unul si pentru ea, in Timisoara, sau un Bichon Maltese. Nu aveau. Au spus ca au Westie. Cunoscand si rasa respectiva, am cerut sa`mi aduca unul. Era asa timida, cand au sosit cei doi Westie, masculi, ce`i aveau... Au adus doi, ca sa`si aleaga, ea insa, parca se temea sa`i atinga... Se uita la ei de la distanta, de parca apropierea de ei i`ar fi ranit... Pana la urma m`am apucat eu sa`i mangai ca s`o incurajez sa se apropie. A facut`o si l`a ales pe cel mai cuminte. Sincer sa fiu, i`as fi luat pe amandoi, dar, cardul mi`a refuzat tranzactia, atingand limit pe ziua respectiva si neavand suficienti bani "cash" pentru amandiu. Prima cearta, a avut loc de Craciun, in 2006. Ea dorea sarbatorirea Craciunului, ca la carte... Eu fiind ateu si considerand orice sarbatoare religioasa ca fiind o pierdere de timp. Am facut, insa, un compromis(din partea mea) si`am petrecut o noapte intreaga decorandu`mi apartamentul cu tot felul de luminite, globuri si ghirlande, ca s`o surprind a doua zi, ei zicandu`i ca eu NU serbez Craciunul, mai ales in urma decesului tatalui meu, considerand ca "Cineva lipseste...". Bucuria ce se putea citii pe fata ei cand a vazut rezultatul final, era si este de nedescris. Era fascinata de fiecare decoratie in parte... Iar eu eram in culmea fericirii ca am reusit sa`i aduc aceasta bucurie persoanei iubite(eram deja "mort" dupa ea). Insa, nimic nu poate fi perfect. Eu nu gasisem un brad frumos, luand decizia de a sarbatorii Craciunul, tarziu. Si, decat sa iau cel mai nasol brad, posibil, am ales sa nu iau deloc. Asta, se pare, a deranjat`o. Ne`am certat, ea insinuand ca nu`mi pasa de dorintele ei. Ca, degeaba am facut restul, daca n`am facut TOT. Asta, combinata cu faptul ca in urma unor probleme medicale, n`am iesit din casa sa`i cumpar un cadou, alegand sa`i daruiesc un telefon ce`l aveam inca`n cutie, eu nefolosindu`l, a dus la prima despartire, considerand ca eu nu o iubesc, din moment ce nu am pus suflet in cadoul respectiv. Dupa cateva zile de "milogeala" ne`am impacat. Tin sa precizez ca au mai existat certuri, pana`n momentul ala. De exemplu, faptul ca eu i`am dat fostei, care inca locuia in Bucuresti cu mama mea, bani sa`si cumpere telefon, a fost un motiv de cearta. Sa zicem ca avea dreptate, desi, eu eram si sunt genul care nu poate sa refuze o fata, cand imi cere ajutorul, daca`l pot acorda... La scurt timp dupa Craciun am gasit un comentariu de`al ei, pe un site de socializare, adresat unui individ... Ala`i urase sa`i aduca mosul, tot ce`si doreste, ea replicand ca "Nu incapi in sacul mosului, deci nu`mi poate aduce tot ce`mi doresc.". Ca orice om NORMAL, m`a deranjat enorm. Ne`am certat la telefon, ea scuzandu`se, insistand ca era in spirit de gluma si ca e doar "un comentariu virtual", ne`ntelegand ca eu puneam destula importanta pe ceea ce se`ntampla virtual, drumul nostru impreuna luand nastere virtual... A doua zi, la prima ora, m`am prezentat la geamul ei cu un trandafir rosu, simtindu`ma naspa ca discutia noastra s`a incheiat asa... Mai mereu ii faceam cadouri... Fie ele flori sau maimutoi de plus... De`a lungul relatiei noastre, orice model nou de maimutoi care`l vedeam intr`un magazin, il cumparam, desi, intr`un final incepusem sa am probleme financiare. Nu cred ca era un model de maimutoi in Timisoara care sa nu`l aiba. Mi`a reprosat lucrul asta, ulterior, zicand ca nu de maimutoi avea ea nevoie... Dar, altceva, cand ii ofeream, refuza sa`i cumpar. Dupa despartirea "finala", mi`a reprosat si ca nu i`am cumparat nici o bjuterie, eu imediat conformandu`ma, desi eram despartiti si cumparandu`i un inel de aur. Dar, pe moment nu mi`am adus aminte ca a avut ocazia, o data, sa primeasca de la mine un inel de 40+ mil, dar a zis ca NU vrea sa dau atatia bani pentru ea... La vremea respectiva faceam ce zicea ea, neconsiderand ca "Chiar daca ea refuza, eu tot ii cumpar"... CHIAR i`as fi luat inelul respectiv, daca ea`mi zicea ca`i place. Poate, si eu eram, inca, imatur, la vremea respectiva...
To be continued...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)